Trei kilometri până la sfârșitul lumii recenzie de film – Lepădare crudă de sine în cele mai adânci zone ale României | film

HÎn acest film, regizat de Emmanuel Parvo, urmărim o poveste profund dureroasă despre opresiune și negare într-un sat românesc îndepărtat din Delta Dunării. Este un film care mizează pe stilul satiric care caracterizează cinematograful nou românesc, un tip de realizare cinematografică care urmărește, în lungi scene de dialog, să expună limbajul birocratic plictisitor folosit de poliție și autoritățile bisericești; Comportamentele lor evazive, viziunea lor reacționară asupra lumii și obiceiul de-a lungul vieții de a-și exprima opiniile cu voci liniștite și criptice sunt lucruri pentru care nu vor să-și asume responsabilitatea și lucruri la care doresc să rămână închise în tăcere.

Serialul se învârte în jurul unui bărbat îngrijorat, Dragoj (Bogdan Dumitrash), care datorează bani unui om puternic local și este delincvent la datoriile sale. Apoi descoperă că fiul său de 17 ani, Adi (Cyprian Chiogedea), iubirea ochiului său – pe care plănuiește să-l trimită la școala militară anul viitor și pe care își imaginează cu afecțiune că se întâlnește cu o fată locală – a fost brutal. bătut de fiii cămătarului. Cu mare furie, Dragoi consideră că acesta este un mod de neiertat de violent pentru un bărbat de a-și cere banii.

Dar înșiși fiii cămătărilor susțin, cu un motiv moral terifiant, că au făcut-o pentru că l-au văzut pe Adi sărutând un turist din București în fața unui club de noapte. Așa că polițistul local este destul de bucuros să lase treaba, crezând de fapt că Adi a fost cel care a comis crima. Mama tulburată a lui Adi convinge un preot local arogant să facă un fel de ritual de exorcizare homofob, în ​​care Adi este legat și călușat, în timp ce preotul și părinții lui scandează rugăciuni asupra lui cu lumânări aprinse. În modul său insuportabil de moralist, cămătarul (care se ocupă îndeaproape de poliție și pare că i-a oferit polițistului un fel de slujbă după pensionare) se oferă să anuleze datoria dacă Dragoi îl poate convinge pe fiul său să retragă plângerea.

Furia și umilința lui Adi sunt similare cu cele ale tatălui său. Bătrânul a fost zdrobit de eșecul de a-și rambursa datoria. Totuși, filmul arată că ideea că bătaia lui Addie a avut vreo legătură cu împrumutul, în ciuda furiei sale intense, a fost de fapt un balsam pentru mândria lui rănită. Era o noblețe aproape tragică în a fi debitorul harnic al cărui fiu nevinovat a fost bătut, doi contra unu, la ordinul unui lacom lacom. Dar acum acel statut i-a fost luat și înlocuit cu ceea ce dictează doctrina ortodoxă anti-gay și este doar o jenă.

Scenariul este plin de atingeri acre. Prostul adjunct al polițiștilor profită de gustările oferite lui de rechibitori atunci când polițiștii îl vizitează acasă. (Evident, a nu accepta aceste gustări ar fi mai profesionist.) Inevitabil, polițistul însuși tânjește după vremurile bune ale României: „Măcar canalele lui Ceaușescu au reușit să împiedice râurile să acumuleze nămol…” se plânge el. Există o forță indirectă în modul în care Addy însuși vorbește rar în film – nu despre el însuși, nu despre sentimentele sale, nu despre identitatea sa. Cel mai aproape ne apropiem de acest tip de revelație este atunci când tatăl său îl obligă pe Adi să-și dezvăluie mesajele sale private unui turist din București: un calvar de invadare a vieții private. Este o dramă dură și puternică despre o întreagă societate care vrea să ignore diferențele și responsabilitatea altor oameni.

Filmul „Three Kilometers to the End of the World” a fost proiectat la Festivalul de Film de la Cannes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *