În decembrie 2002, la Casa Albă, președintele George W. Bush salut Un politician în ascensiune din Türkiye al cărui nou partid a câștigat o majoritate surprinzătoare în parlament.
„Bine ați venit în casa unuia dintre cei mai buni prieteni și aliați ai țării dumneavoastră”, i-a spus domnul Bush politicianului Recep Tayyip Erdogan. „Sunteți un aliat strategic și un prieten al Statelor Unite”.
Două luni mai târziu, Erdogan a devenit prim-ministru, propulsându-l în vârful sistemului politic al Turciei și introducând conducerea lui de două decenii ca cea mai puternică figură a țării.
Al doilea scrutin pe care Erdogan le-a câștigat duminică a fost, în multe privințe, un referendum privind schimbările dramatice pe care le-a introdus în cei 11 ani ca prim-ministru și nouă ca președinte.
Erdogan, cândva o nouă forță politică care promite să curețe corupția, să extindă economia și să întărească legăturile cu Occidentul, a fost un lider aproape atotputernic, acuzat de prăbușirea monedei Turciei și criticat pentru subminarea democrației.
Erdogan, în vârstă de 69 de ani, a crescut sărac într-un cartier accidentat din Istanbul, cel mai mare oraș al Turciei, unde tatăl său era căpitan de feriboturi. A studiat la școli islamice care erau destinate viitorilor clerici, dar a intrat în politică și a câștigat un mandat de patru ani ca primar al Istanbulului în 1994. Locuitorii l-au creditat cu curățarea dezordonată orașului vechi.
În 1997, a fost demis din funcție și condamnat la 10 luni de închisoare pentru incitare la violență, după ce a recitat o poezie islamică la un miting. El a sfârșit prin a ispăși doar patru luni, dar a primit o interdicție mai lungă de politică.
Când Partidul Justiției și Dezvoltării, pe care el a ajutat la înființare, a câștigat o majoritate parlamentară neașteptată în 2002, a fost cea mai puternică manifestare de până acum a unui grup politic islamist din sistemul politic puternic laic al Turciei. În anul următor, interdicția politică a lui Erdogan a luat sfârșit și a devenit prim-ministru.
Timp de un deceniu, el și partidul său și-au îndeplinit promisiunile de bună guvernare și creștere economică. PIB-ul Turciei s-a mai mult decât triplat, scoțând milioane de oameni din sărăcie, iar noi aeroporturi, spitale, autostrăzi și poduri au apărut în toată țara.
Pe plan internațional, dl Erdogan a fost salutat ca un islamist democratic, pro-business, care ar putea acționa ca o punte între Occident și lumea musulmană.
Dar au apărut provocări. În 2013, protestele împotriva unui proiect de construcție pe care Erdogan l-a susținut pe o grădină din Istanbul s-au transformat în demonstrații antiguvernamentale în masă. De teamă de instabilitate, unii investitori străini au început să-și retragă capitalul.
În 2016, la doi ani de la președinția sa, domnul Erdogan a supraviețuit unei tentative de lovitură de stat care a inclus o încercare eșuată de a-l răpi dintr-o stațiune de pe litoral. El a răspuns prin centralizarea în continuare a puterii și marginalizarea criticilor — epurând zeci de mii de oameni din sistemul judiciar și birocrația de stat și înlocuindu-i pe mulți cu loialiști, restrângând libertățile civile și sporindu-și influența asupra mass-media.
În 2017, el a susținut un referendum constituțional care a pus capăt sistemului parlamentar al Turciei și a transferat președintelui o mare parte din puterea statului, ceea ce vrea să spună.
În tot acest timp, el și partidul său au rămas rece la urne și și-au folosit mandatul electoral pentru a promova o viziune religioasă conservatoare. Domnul Erdogan a extins educația islamică și a ușurat reglementările care vizează asigurarea unui stat laic, inclusiv ridicarea interdicției ca femeile să poarte basma în funcțiile guvernamentale.
Mulți dintre alegătorii săi, care aveau tendința de a fi din mediul rural, religioși și din clasa muncitoare, îl vedeau drept apărătorul lor de elita seculară pe care o considerau disprețuită.
Însă luna de miere a domnului Erdogan cu Occidentul, și mai ales cu Statele Unite, nu a durat. El a acuzat Washingtonul de complicitate la tentativa de lovitură de stat, deoarece clerul despre care spunea că a condus complotul trăiește în Pennsylvania. Clericul a negat acuzația.
După domnul Bush, foștii președinți Obama și Trump l-au primit pe domnul Erdogan la Casa Albă, dar președintele Biden nu a făcut-o. Și la începutul acestei luni, în ajunul primului tur al votului prezidențial din 14 mai, Erdogan l-a acuzat pe domnul Biden că a colaborat cu opoziția politică din Turcia pentru a-l doborî.
„Scriitor lipsit de apologie. Fan extrem de tv. Alcoholaholic. Entuziast freelance de slănină. Aficionat pe Twitter în mod infuriat de umil. Învățător de bere subtil fermecător.”