Unii săteni dintr-o zonă înălțată din Carpații României speră că exponatele unice românești din zona lor vor atrage statutul de Patrimoniu Mondial UNESCO – o decizie care ar deraia un proiect controversat de extracție a aurului.
Situl din Munții Apocen „conține cel mai important, cuprinzător și cel mai mare complex de minerit subteran roman de aur cunoscut în prezent în lume”, datând din secolul al II-lea, potrivit ICOMOS, un organism consultativ al agenției Națiunilor Unite.
Dar unii săteni din Roșia Montană sunt îngrijorați că acest patrimoniu va fi distrus dacă va continua proiectul minier de aur al Gabriel Resources din Canada – ceea ce înseamnă stabilirea a patru vârfuri.
„După ani de extracție, aici va rămâne doar deșert”, a declarat pentru AFP Soren Yurka, fost miner.
Se așteaptă ca UNESCO să decidă duminică dacă va acorda statutul de patrimoniu cultural minelor românești, potrivit Ministerului Culturii din România.
Nu este clar ce va face guvernul român în cazul în care regiunea câștigă acest statut, dar acest lucru va însemna un obstacol suplimentar pentru proiectul minier.
Un document UNESCO referitor la Roșia Montană afirmă că „actuala propunere minieră înseamnă că integritatea proprietății este semnificativ expusă riscului”.
moștenirea minierului de aur
Dar nu toți locuitorii locali susțin decizia pozitivă a UNESCO.
Pentru primarul Eugene Fordy, „Nu va aduce beneficii, ci doar rele”.
„O mulțime de oameni au încredere într-un proiect minier modern, astfel încât nu trebuie să plece în străinătate pentru a lucra”, a declarat Fordoy pentru AFP, referindu-se la sutele de muncitori pe care compania canadiană le-a spus că va angaja.
Semințele discordiei au fost semănate în anii 1990, când Gabriel Resources a venit la Roșia Montană cu scopul de a extrage 300 de tone de aur și 1.600 de tone de argint.
Filiala sa, Rosia Montana Gold Corporation (RMGC), în care statul român deține 20%, a achiziționat o concesiune minieră în 1999.
Dar proiectul – care include planuri de utilizare a 12.000 de tone de cianură pe an pentru a separa aurul de roci zdrobite – i-a enervat pe ecologiști și pe alții.
Cu zeci de mii de oameni care protestează împotriva proiectului, fostul guvern de stânga al României și-a retras sprijinul în 2013, iar proiectul nu a reușit până acum să obțină aprobarea de mediu necesară.
În 2016, România a declarat Roșia Montană un loc de importanță istorică, acordându-i protecție împotriva activității miniere – deși conservatorii spun că protecția conform legislației locale nu este suficientă.
Între timp, Gabriel Resources a plasat România în fața Centrului internațional pentru soluționarea disputelor în materie de investiții a Băncii Mondiale, cerând despăgubiri de 4,4 miliarde USD (3,7 miliarde EUR).
O hotărâre este așteptată la sfârșitul anului 2022, dar compania, contactată de AFP, nu exclude lansarea unui alt dosar legal în cazul în care oferta Bucureștiului UNESCO, lansată în 2017, va avea succes.
Totul va dispărea
Printre localnicii care se opun cu fermitate proiectului este topograful pensionar Eugene Karni.
„Numai talibanii și-au distrus monumentele”, a declarat pentru AFP tânărul de 70 de ani.
„Această vale va dispărea”, pe măsură ce o înghițea un rezervor de deșeuri miniere, a spus el în timp ce stătea pe o cornișă de munte, desenând un arc mare cu o mână peste zona de dedesubt.
„Două sate și trei biserici, dintre care una a fost construită în 1720 – totul va dispărea”.
Ani de certuri și stagnare amară au lăsat urme adânci pe Roșia Montană.
În pregătirea pentru lucrările miniere, RMGC a cumpărat atâtea case de la săteni, care apoi au plecat, încât acele case – clădiri înalte magnifice, cu uși de lemn sculptate – rămân goale și acum amenință să se prăbușească.
Cu sprijinul a zeci de voluntari, cuplul de arheologi Claudia și Virgil Apostol au restaurat unele dintre aceste reședințe antice la splendoarea lor de odinioară în ultimii 10 ani.
„Aceste clădiri pot fi încă salvate, dar cu cât trece mai mult timp cu atât va fi mai dificil”, spune Claudia Apostol pe balconul unei case parohiale deja restaurate.
Tika Dari, care a venit la Rosia Montana în 2013 „plină de vise”, speră să ofere localnicilor un viitor fără minerit.
„Pe vremea aceea m-am trezit pe un câmp de luptă”, spune tânărul de 28 de ani, a cărui mică afacere „Made in Rosia Montana” a recrutat aproximativ 30 de femei locale pentru a tricota șosete, eșarfe și pulovere din lână merino.
„Am venit aici hotărât să fac ceva și să am succes indiferent de ce. Și cred că am făcut exact asta”, spune Dare, adăugând că oamenii sunt „bolnavi” discutând despre proiectul minier și vor să meargă mai departe.
„Organizator. Scriitor general. Prieten al animalelor de pretutindeni. Specialist în cultură pop. Expert în internet amator. Explorator.”