„la„Să fim atenți la cuvintele noastre, Occidentul ne urmărește”, spune primarul localului, sperând să liniștească o mulțime furioasă de săteni transilvăneni. Dar sătenilor nu le pasă de cuvintele lor. Ei s-au adunat într-un centru cultural plin pentru a-și exprima furia față de trei din Sri Lanka angajați de o brutărie locală, supărați pentru tot: închiderea minei din apropiere; sătenii care au plecat pentru locuri de muncă mai bine plătite în Germania și cantitatea de muncă în acele locuri de muncă care a rămas; presupusul atac al Occidentului asupra familiei nucleare; Uniunea Europeană ipocrită. Un om supărat strigă din mulțime: „Am scăpat de țigani, iar acum ne certam pentru străini?”
Este doar o scenă din RMN, Noul film al regizorului Cristian Mungiu, câștigător al Palme d’Or a cărui activitate i-a deschis România natală în ochii spectatorilor de cinema din Europa de Vest. Când Mungiu a făcut turneul filmului La festivalurile europene de anul trecut, unii oameni din sesiunile de întrebări și răspunsuri care au urmat au presupus că părerile sătenilor sunt și ale lui.
„Trebuia să le reamintesc că aceste opinii incorecte din punct de vedere politic există și trebuie abordate într-un fel sau altul”, spune el într-un apel video de la București. „Mulți oameni se gândesc la aceste lucruri, dar nimeni nu vorbește deschis despre ele. Toți sunt convinși că au dreptate, chiar și partea progresistă.
Ideea pentru RMN – prescurtare pentru țara de origine a lui Mungiu – a fost inspirată de un incident din viața reală din ianuarie 2020, când locuitorii orașului central românesc Detrau au boicotat o brutărie din cauza folosirii de către aceasta a lucrătorilor oaspeți din Asia de Sud, iar 1.800 dintre ei au semnat o petiție prin care se cere încetarea tuturor imigrației în regiunea lor. După amenințări cu violență, srilankezii au fost nevoiți să se stabilească într-un alt sat.
Incidentul a atras atenția mass-media în România, mai ales pentru că a demonstrat amploarea compatibilității ideologice dintre minoritatea etnică maghiară care a condus boicotul și guvernul de extremă dreapta al lui Viktor Orban din țara vecină.
„Unii români au susținut sătenii, dar cei mai mulți au susținut muncitorii străini”, spune Mungiu, „Dar ceea ce m-a interesat a fost că până și acea parte a populației care îi susținea pe muncitorii străini era la fel de fanatică ca și oamenii care se opuneau muncitorilor străini –. cu excepția faptului că erau la fel de fanatici față de întreaga minoritate maghiară”.
Mungiu spune că, deși nu a vrut să ofere scuze minorității maghiare pentru comportamentul său, a început să înțeleagă de ce s-a comportat așa după ce a petrecut ceva timp în sat și a vorbit cu toți cei implicați în caz.
„Etnicii maghiari încă încearcă să-și țină comunitățile izolate de majoritatea”, spune Mungiu, „Vor să-și păstreze religia, educația și limba – un obicei care datează din vremea când Transilvania a devenit parte a României au fost bigoți împotriva străinilor”. Când s-a întors la Detrau cu filmul terminat și l-a arătat sătenilor, a spus că mulți dintre aceștia i-au spus ulterior că se simt vinovați.
Scena primăriei, înfățișată într-o singură imagine de 17 minute, este capodopera lui Mungiu: o scenă care este în același timp profund convingătoare și terifiantă în același timp. Privirea fără compromisuri o face asemănătoare cu o scenă din filmul său inovator Four Months, Three Weeks and Two Days, în care eroina filmului trebuie să suporte invitații la petrecere care vorbesc despre tineretul răsfățat de astăzi, temându-se că prietena ei nu va supraviețui avortului ilegal. fiind executată în acelaşi timp într-o cameră murdară de hotel.
Acel film, care a câștigat Marele Premiu la Cannes în urmă cu șaisprezece ani, a avut confortul de a fi plasat în epoca trecută Ceaușescu și de a avea un rol feminin a cărui mânie intensă față de nedreptățile vârstei ei oglindea furia publicului. În schimb, presupusul erou al RMN este Matthias (Marin Gregory), un bărbat chinuitor de frumos, cu o masculinitate intimidantă, care se întoarce în sat după ce și-a bătut șeful la un abator din sudul Germaniei și încearcă să reaprindă o aventură cu fostul său iubit, brutăria lumească. manager Cilla (Judith Slat).
Mathias are prezența fizică necesară pentru a se ridica la o ședință a consiliului orașului în numele lui Chela și al lucrătorilor din Sri Lanka pentru care a luptat pentru a-i angaja, dar el nu reușește să le îndeplinească cerințele, lipsind orice convingere, în timp ce bărbații fanatici din jurul lui se umplu de o emoție intensă. .
Ceea ce face filmul lui Mungiu deosebit de emoționant pentru telespectatorii occidentali este furia pe care ne-o arată față de Uniunea Europeană în mijlocul unui spațiu post-sovietic care este adesea văzut ca unul dintre câștigătorii globalizării. (Românii au dreptul de a lucra în toate țările UE fără permis de muncă din 2014.) Un muncitor al unui ONG francez, aflat în oraș pentru a număra urșii pe dealurile din jur, se ridică pentru a susține toleranța, dar sătenii îl batjocoresc drept „Domnule Egalitate și Fraternitate”. Oricum, se întreabă, ce rost are o UE care finanțează programe de biodiversitate, dar nu plătește pentru asfaltarea drumurilor?
Îl întreb pe Mungiu cât de reală este această frustrare față de aderarea la UE și el spune: „Sunt sigur că are de-a face cu acest egoism al oamenilor de a-și dori întotdeauna cea mai bună parte a tuturor”.
„România este încă una dintre țările cu o atitudine mai pozitivă față de aderarea la UE. Ei înțeleg beneficiile pentru că libertatea de mișcare a făcut o diferență uriașă, dar oamenii se luptă să înțeleagă faptul că în alte părți ale lumii există aceleași probleme Cu care ne-am confruntat acum douăzeci de ani și nu este rezonabil să ne așteptăm să fim tratați bine atunci când călătorim spre vest și apoi să tratăm prost oamenii care vin din est.”
După promovarea buletinului informativ
Dar există o adevărată problemă de neînțelegere între Europa de Est și cea de Vest, spune Mungiu. „Educația noastră ne-a învățat să iubim Occidentul: îi cunoaștem istoria și geografia și am presupus că și Occidentului îi pasă de ceea ce se întâmplă aici. Dar când comunismul s-a prăbușit, am descoperit că patriile noastre constituiau o parte nebuloasă a continentului acela Europenilor nu le păsa prea mult de toți credeau că vorbim rusește și că „e foarte frig aici”.
El continuă: „Suntem suficient de buni să mergem acolo să curățăm toaletele și să colectăm alimente, dar oamenii se uită prin tine și nu te consideră individ. Aceste grupuri naționaliste și populiste profită de asta”.
Titlul filmului lui Mongiu are o a doua semnificație, întrucât „RMN” este și abrevierea franceză pentru imagistica prin rezonanță magnetică (RMN). Această tehnologie este folosită pentru a monitoriza tumora din capul tatălui lui Mathias, dar servește și ca metaforă pentru o școală de filmare care scanează comunitățile pentru tumori maligne care cresc sub suprafață.
„Noul val românesc” de regizori precum Mungiu, Cristi Puiu (Moartea domnului Lazărescu) și Radu Gode (Bad Look Banging, Looney Bourne) au devenit cunoscuți pentru realizarea unor filme la fel de claustrofobe și tulburătoare precum Slipping into an RMN Tunnel. Într-adevăr, RMN echilibrează delicat austeritatea stilului cu momentele de tandrețe emoțională și, cel mai important, umorul întunecat. „Întotdeauna am fost o comunitate pașnică și nu am avut niciun conflict rasial din anii 1990”, spune primarul Detraw în timp ce deschide o ședință a Consiliului Local, dar când cineva din spate intră și spune: „Cu excepția acelei crime. acum opt ani”, putem fi în Springfield. Simpson.
Viziunea lui Mungiu asupra viitorului României nu este în întregime sumbră, dar viziunea lui despre viitorul propriului său mediu poate fi. Recent a scris și publicat prima sa carte, despre bunica sa și invazia rusă din 1940 a ceea ce era atunci România și acum este Moldova. Dar nu este sigur că va putea transforma această carte într-un film.
„Sincer, încerc să înțeleg unde merge lumea cinematografiei, nu pot continua să fac filme până nu înțeleg dacă oamenii mai vor să le vadă în cinematografe sau nu, dacă vor să vizioneze conținut sau să se uite la filme. vor, de asemenea, distracție sau provocatoare.”
Este El crede „Publicul încă mai vrea să fie provocat?” „Nu, nu cred, cred că numărul de oameni care doresc să petreacă câteva ore la cinema, unde nu doar se relaxează, ci și își folosesc creierul, se micșorează la o minoritate foarte mică platforme digitale este de a aduna acești oameni împrăștiați într-un grup mic.”
„Dar vom vedea”, spune el înainte de a închide telefonul. „Dacă ne întâlnim din nou, va fi pentru că este posibil.”
„Tocmai premiat pe rețelele de socializare. Specialist în produse alimentare. Antreprenor amator. Maven de cultură pop. Explorator subtil fermecător.”